sâmbătă, 18 februarie 2017

UMBRA NOPȚII de Raluca Butnariu

De Raluca Butnariu am auzit numai de bine. Se pare că este un must read pentru orice iubitor de historical romance. Citind Umbra nopții, am ajuns la aceeași concluzie! A fost o lectură antrenantă, plăcută și surprinzător de relaxantă. Mi-a asigurat vise frumoase în ultimile seri, deoarece mi-a fost imposibil să nu îmi fac diferite scenarii și să nu adorm cu gândul acolo.




Din primele pagini aflăm de existența unui agent extrem de priceput, numit Umbra nopții. Suntem martori la uciderea partenerului său, Theo Davenport într-o misiune avută la Paris. De asemenea, Linus Stoneleight a avut și el aceeași soartă în perioada imediat următoare.

Linus Stoneleight, avea patru copii: James, Anne, Emma și Jordan, ce au suferit enorm atunci când au aflat că tatăl lor a fost ucis. 

Patru ani mai târziu, la balul în care Emma a fost prezentată în societate, James a insistat să fie prezent prietenul său, Michael Davenport-un conte fermecător, frumos, influent și extrem de vânat de tinerele dornice de o căsătorie. Știa că prezența lui o să asigure succesul balului. 

Michael își propuse să părăsească balul imediat ce își îndeplinește promisiunea de a dansa cu tânăra debutantă, dar nu a luat în calcul existența lui Anne, sau mai exact, nu s-a gândit că poate fi pur și simplu fermecat de cealaltă soră a lui James. 
A rămas extrem de dezamăgit și supărat când a aflat ce soartă tristă avea Anne... aceasta a rămas oarbă imediat după moartea tatălui ei, accidentul fiind cauzat de disperarea ce a cuprins-o atunci când a aflat acea veste. Se pare că Lady Anne s-a izolat de atunci și preferă să-și ducă traiul departe de societate. 

Deși Michael era conștient că trebuie să o țină pe Anne la distanță, altfel va sfârși îndrăgostit de ea, îi plăcea să-și petreacă timpul în preajma ei.

Între timp, Michael primește o scrisoare ce-l informează că Umbra nopții i-a trădat fratele în acea noapte la Paris. Acesta se hotărăște să afle identitatea trădătorului pentru a se răzbuna. Faptul că nu știa cine este Umbra nopții și furia cauzată de gândul că fratele său a fost trădat, îl țineau în alertă. Dorința de a-l prinde pe trădător l-au făcut să-și folosească cunoștințele acumulate în război pentru a-și atinge scopul.

Să vă mai spun câte ceva despre Lady Anne... Deși părea la prima vedere o femeie lipsită de apărare și superficială, ea l-a cucerit pe Michael cu firea ei bătăioasă, cu mintea ascuțită și curajul său surprinzător. 

Michael și Anne aveau un scop comun, amândoi își doreau ca trădătorul să fie prins și astfel, atât Theo cât și Linus să fie răzbunați.
Relația celor doi este pe cât de încântătoare, pe atât de dificilă, mi-a făcut o mare plăcere să urmăresc două caractere puternice ciocnindu-se, fără a avea idee care are mai multe șanse de câștig.

Crime, răpiri, trădări, înscenări, baluri strălucitoare și mai ales... iubire! Toate acestea și nu numai, sunt prezente în Umbra nopții de Raluca Butnariu, carte pe care o găsești Aici.

Dacă am reușit să te tentez, te invit să o citești și să îmi spui părerea ta! Între timp eu o să-i ofer cinci stele pe goodreads.

Mulțumesc mult Editurii Celestium pentru exemplarul oferit pentru recenzie ❤ 





8 comentarii:

  1. nu am citit-o, dar parca m-ar bate gandul sa ii acord o sansa

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă recenzie, felicitări! îmi place foarte mult cum scrie autoarea 💜

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! E prima cartr scrisă de Raluca Butnariu pe care o citesc, sar cu siguranță nu ultima!

      Ștergere
  3. Ce tentant sună.... Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am luat cartea. Sper sa reusesc sa o citesc mai ales ca imi place stilul Ralucai Butnariu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu abia am descoperit-o, dar îmi place mult stilul ei ❤

      Ștergere

Spune-mi părerea ta:)

Google+ Followers

Afișări de pagină