Fata de la nord de ziuă- Alexandru Voicescu Editura Herg Benet

                               
Anul 2016, cel care tocmai s-a încheiat, a fost printre altele, anul în care eu am descoperit literatura română contemporana. Iar ca anul sa se termine într- o notă pozitivă, am primit vestea colaborării cu o editură într- o dezvoltare continuă, Herg Benet.
 Dacă până acum editura ne obișnuise numai cu volume semnate de autori români, din primăvara noului an vom avea parte de titluri internaționale, romane care au o descriere interesanta și care se anunță a avea succesul scontat. Asta e alta veste buna, perfecta pentru noul an.


  Am primit și volumele oferite de editura pentru recenzii iar titlurile oferite ne-au atras imediat. Cum pana acum se pare ca am reușit sa citesc mult mai multe volume semnate de fete ( nu-i nici o mirare, nu?), iată ca de data asta am știut exact ca voi începe noul an alături de cartea lui Alexandru Voicescu.

  De ce? Pai, m-a intrigat titlul, m-a atras coperta iar descrierea mă captiva. Am descoperit un alt stil de scriere, unul plin de metafore, de construcții frumoase dar și de emoție.  La început, în primele pagini am descoperit  sensibilitate, sentimente frumoase iar eu trebuie sa felicit autorul pentru modul atât de frumos în care a așezat gândurile personajului in pagini. Am fost atenta la repetiții, nu am găsit.  Am fost atenta la modul fluid în care a curs lectura, iar pentru asta îi voi atribui alt punct bonus. Prezentarea cărții, așezarea în pagina și scrisul " aerat" mi-au asigurat o lectura plăcută și ușoară.
Cam atât despre părerea mea generala  despre carte, e timpul sa spun și ceva despre acțiunea ei, nu?



    Gerard era văduv. După moartea soției lui hotărăște să își ia un an sabatic si pleacă în Norvegia. Avea nevoie să înțeleagă, sa asimileze și sa uite.
Dar nu prea îi ieșea.  Tot din jurul lui părea sa îi aducă aminte de soția lui, anumite cadre sau lucruri din prezent îl duceau cu gândul la trecut, iar toate amintirile cu ea îi invadau sufletul.

  Ținutul solitar și înghețat unde alesese sa vina și sa facă fotografii, era la fel de rece ca și sufletul lui. Își dorea sa moara, dar surprindea în
  fotografii tot ce era viu. Mi-a plăcut "contradicția" asta. Până la urmă, dacă ar fi murit, era ca și cum ar fi omorât-o și pe ea. Tot ce mai păstra în suflet, toate nebuniile și acțiunile ei s-ar fi stins o dată cu el. Neatent, captiv zecilor de gânduri, Gerard  cade printre fiorduri și își pierde cunoștința.

 Se trezește  intr-o camera complet alba, cu un touch feminin, cu accesorii care indicau prezente feminine, unde face cunoștință cu directorul și psihologul colegiului Angello.
Deși nu își amintește nimic de după momentul accidentului, are sentimentul ca o fata, despre care nu poate preciza nimic, îi spunea sa păstreze secretul, sa nu spună ca ea l-a salvat.

 "Fata", asa i se spune, era una dintre studentele colegiului Angello, un colegiu diferit, exclusiv de fete, fără ferestre, plin de lumini nenaturale, obositoare și lipsite de intimitate. Erau adepții motto ului " Sine anima" , care descria perfect activitatea dintre pereții acestui loc ciudat.
 Fetele erau de o frumusețe aparte, fără amintiri sau contact cu lumea exterioara, în ciuda faptului ca aveau internet și telefoane mobile. Erau tot timpul aranjate ca pentru defilări pe podium, erau educate pentru cariera de model, erau apreciate pentru " carcasa" lor și nu pentru suflet.

 Mi-a plăcut mult antiteza dintre cele doua personaje: el făcea parte dintr-o lume unde sufletul era totul iar sufletul lui era distrus . Ea făcea parte dintr-o lume fără suflet, frumoasa, aparent strălucitoare dar fada. Unde pozele făcute în Studio alungau coșmarurile și le imprimau bucăți de suflet și stari pe hârtie.  Coșmarurile stăteau la pândă mereu și numai o Cura în Studio le putea alunga.

 Gerard descopera  în scurta sa ședere câteva dintre anomaliile colegiului. Pereți fără ferestre, albul bolnăvicios dar și faptul ca dinăuntru fetele nu aveau habar dacă afara era zi sau noapte.
 În încercarea lui de a găsi aparatul pe care îl pierduse, întâlnește pe cineva care fusese odată la colegiu.  " Fotograful" îi spune ca întregul ansamblu al colegiului se afla într-o bucla a timpului și putea sa ajungă din nou acolo numai asa cum a intrat.

  Acțiunea care urmează a păstrat aceeași nota de antiteza. Intr-o lume ea il salvează pe el, în cealaltă el pe ea. El era în lumină, lumea unde avea conștiința, suflet și amintiri. Ea, la nord de ziuă, unde totul este în noapte, unde nu are amintiri sau discernământ.


  Ce era de fapt colegiul? Cum a salvat-o Gerard pe Fata? Dar și care este deznodământul poveștii lor , va invit sa aflați singuri lecturând romanul.

Trebuie sa precizez faptul ca lectura a fost un pic în afara zonei mele de confort dar povestea a fost ok chiar dacă nu as citi acest gen în fiecare zi, si de asemeni trebuie sa mai spun ca mi-ar fi plăcut ca etapele cărții sa fie datate ca sa fie astfel mai ușor de asimilat. Asta este doar părerea mea.

Va mai spun doar ca tot ce se întâmplă în carte subliniază ideea care o găsim și pe coperta:
"Niciun drum nu seamănă complet cu un altul, așa cum nici viețile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar sa îți reamintești cine ai fost în clipa respectiva și vei ști unde ai fost."

 Întrebări și răspunsuri, o granița fine între ziua și noaptea mintii, un volum pentru care îl felicit pe autor.

Etichete: , , ,