Cântecul de sirenă - Nora Roberts

Astăzi o să vă povestesc câte ceva despre o 
carte proaspăt citită. Este vorba despre Cântecul de sirenă . Această carte le are pe toate: puțină fantezie, mister,iubire,crimă,relații strânse între membrii familiei și nelipsitul umor.
Mi-a plăcut foarte mult cum a fost descris Whisky Beach și locuitorii lui... Parcă era un loc ferit de tot răul ce se petrecea în lume. Bineînțeles că această liniște a fost tulburată atunci când Eli Landon s-a întors în casă bunicii lui - o casă aflată sub misterul zestrei Esmeraldei. Când acesta a hotărât să se mute în locul copilăriei lui, era obosit și distrus după un an în care a fost acuzat că și-a omorât soția. Dar, viața i s-a schimbat în bine atunci când a întâlnit-o pe încăpățânata Abra. Deși ghinioanele încă îl urmăreau , Eli a început încet , încet să își refacă viața. Mi-a plăcut în mod deosebit istoria familiei Landon și devotamentul familiei pentru locul unde s-au născut și au crescut.
M-am simțit foarte bine când mi-am dat seama că am ghicit cine era criminalul soției lui Eli, deși pe parcursul cărții autoarea a tot încercat să mă ducă pe piste greșite :-)
Ce nu mi-a plăcut mie la această carte a fost Abra! Parcă calitățile ei au fost duse la extreme... În schimb, Eli s-a încadrat perfect în peisaj.
Recomand cu drag Cântecul de sirenă deoarece atunci când am terminat-o primul lucru care mi-a venit în minte a fost : pff... Chiar și cele mai urâte întâmplări au în cele din urmă un final și dacă nu te dai bătut ai toate șansele ca acesta să fie fericit!

Etichete: , ,